Rezolvarea disputelor in general, este o preocupare cu o traditie indelungata in istoria omenirii. Carta Drepturilor Omului a creat premisele pentru un sistem foarte complex de solutionare a diferendelor/disputelor prin instrumente juridice. Complexitatea cauzelor face ca, de multe ori, calea juridica sa fie insuficienta pentru a rezolva cu adevarat conflicte, mai ales cele in care partile direct sau indirect afectate sunt multiple sau in care cauza poate fi disjunsa in numeroase altele, fiecare dintre ele putand fi instrumentate juridic.
Utilizarea dialogului in rezolvarea conflictelor a condus in anii '80 la definirea unui nou domeniu si anume, Alternative de Rezolvare a disputelor sau ADR in engleza, in original.
Primii autori care au prezentat intr-o maniera cuprinzatoare notiunea si semnificatia ADR, atat din punct de vedere conceptual, cat si ca miscare, au fost Goldberg, Green si Sandler. In lucrarea lor "Rezolvarea disputelor" (1985), autorii mai sus mentionati afirmau, ca si multi altii care le-au urmat, ca:
"Interesul prezent in gasirea unor alternative, nu este un fenomen inedit, arbitrajul este folosit de sute de ani in rezolvarea litigiilor comerciale, iar medierea a reprezentat o manierea obisnuita de rezolvare a conflictelor in comunitatile religioase din Anglia coloniala."
Pe continentul nord-american, pasul cel mai important in transformarea ADR intr-o adevarata miscare a fost reprezentat de miscarile de emancipare si conflictele la scara sociala care le-au insotit in perioada anilor '60. Pe parcursul acestei intregi decade, istoria Statelor Unote a fost marcata de conflicte si framantari semnificative.
Climatul de intoleranta crescanda, generat in mare masura de deteriorarea institutiilor de mediere traditionale (familia, biserica, comunitatea) a determinat cresterea numarului de plangeri inaintate instantelor de judecata si restrangerea, pe cale birocratica, a accesului la infaptuirea justitiei.
Prima solutie propusa a fost cresterea numarului de judecatori si de sali de judecata. Cea de-a doua propunere viza cautarea unor alternative la solutionarea disputelor pe cale judiciara. Unul din motivele avansate in sustinerea acestei propuneri a fost si argumentul ca rezolvarea pe cale litigioasa avea un caracter eminamente adversarial si era prea costisitor pentru majoritatea justitiabililor.
Intre alternativele de rezolvare a disputelor prin mijloace si tehnici consensuale este negocierea, facilitarea si medierea. Alternativele de rezolvare a disputelor (ADR) reprezinta si in Romania o solutie pentru problemele legate de accesul la justitie al partilor aflate in disputa. In ceea ce priveste medierea, in ultimii opt ani a inceput constituirea institutionala a unui sistem de aplicare si utilizare a medierii, pornind de la Standardul Ocupational al Profesiei de Mediator, trecand prin aprobarea Legii nr.192/2006 si ajungand la regulamentele/procedurile elaborate de Consiliul de Mediere pentru formarea, autorizarea si monitorizarea activitatii mediatorilor autorizati. Sistemul construit pana acum necesita insa un document strategic pentru a putea identifica exact acele linii de actiune oportune, sustinute de partile interesate in mediere si care sa contribuie la dezvoltarea reala a profesiei in urmatorii ani. In acest context a fost elaborata "Strategia privind medierea si dezvoltarea profesiei de mediator in Romania pentru perioada 2008-2013.
Trebuie mentionat ca strategia vizeaza principalele parti interesate de mediere: mediatorii si furnizorii de instruire autorizati, Consiliul de Mediere, Ministerul Justitiei, instantele, organele judiciare, administratia publica centrala si locala, organismele si asociatiile profesionale s.a..Directiile strategice si obiectivele strategiei nu pot fi urmate, respectiv atinse, decat in masura in care toti acesti factori vor lucra impreuna, acolo unde este cazul, respectand atributiile si responsabilitatile prevazute de legislatia in vigoare.
Strategia a fost realizata de Consiliul de Mediere, utilizand expertiza firmei de consultanta ALMARO Consulting S.R.L.Principalele surse de date pentru realizarea strategiei au fost cercetarea pe documente si o cercetare calitativa si cantitativa(chestionare, interviuri si un focus group), destinata diverselor categorii de parti interesate.
